Alfons Navarret i Xapa
Zuccheru è cendera
****************************
intantu e marguerite à labre rosse, e viulette intinte di vazza è i papaveri sunnuti chjappanu l’acqua di l’attrachjata
(Oscar Wilde)
***********************
Principiu à scrive, forse micca
cù e stride rotte, cù albe ch’ùn aghju pussutu circà
assai di più in là di a memoria è u scurdà,
vistigu e rete è i corpi suttili,
u perchè di a morte, o sta tomba di roma è vechjissima,
piena di frasche chì l’auturnu vumita pianu pianu,
è ghjè avà ch’ellu face u freddu, ancu di più freddu,
è passanu taxi per una sera senza piogia,
chì eo, corpu sulitariu di legnu è di cimentu,
aghju solu pussutu fabricà, di ste radiche, qualchì ricordu :
aghju lasciatu e melingrane
in un celu foscu, l’aghju lasciate
è fermanu cum’è un orizonte, senza scrittura.
Mai averia l’ardì di scurdà e serate amaramente,
e pagine cusì bianche è scritte,
o u so corpu serenu, pienu di machje, chì ramentanu à tè,
è ghjè propiù avà ch’o m’arricordu, nè eri, nè mai,
quandu si cala sulenne u sole di stu lamentu
trà u catrame unicu di a stanza,
in u so oscuru disegnu. Intravedu u paesagiu foscu da
quellu tufone trà e tozze, pienu à granci chì, più in là, m’aspetta
cum’è solu una strada cheta di a roma paradisiaca.
Ochji sgranati, i contu cum’è chjarasge, à dui à dui,
è avà rutuleghjanu pè e strette strangulate di a vechja cità,
di a cità vechja
in un carrughju di roma
in un carrughju di roma
è u so nome ùn vene
solu trà e frasche d’un vechju cimiteriu anticu.
...
|
|
|
|
|
|